Zambete ipocrite pe fete chinuite

Credeam ca va veni primavara.Dar pana si natura ma minte.Stau si ma uit pierduta cum fiecare raza de soare se pierde tot mai mult sub greutatea apasatoare a norilor plumburii ce matura albastrul cerului.Nu mai vreau sa gandesc.Nu mai vreau sa ma gandesc.Nu mai vreau sa simt.Incerc de mult sa imi reprim orice sentiment uman pe care multi ar vrea sa il simt.Prea multe lucruri adunate in mizerabila asta de viata pe care vreau sa le sterg,sa le depasesc in viteza.Vreau sa ma plimb si sa simt pentru prima data in multe luni ca aerul ma mangaie si ma primeste in bratele lui,ca ma accepta.Nu mai vreau sa imi biciuiasca obrazul umed si sa imi striveasca sufletul de mult distrus.Sunt o epava.Poate ca vreau,poate ca nu,dar alunec tot mai mult pe panta aceea neagra a vietii si ma afund,Imi dau seama ca nu mai imi pasa..ca de fapt,nimanui nu ii pasa.De aceea ma prefac,si imi reuseste.Toata lumea ma priveste cu un zambet pe fata si le raspund la fel.Zambesc mereu cand sunt in preajma lor.De ce nu as faceo?Nu vreau sa ii impovarez cu problemele mele,cu prostiile unei adolescente paranoice.Vreau sa le daruiesc zambete,caci merita,merita sa fie fericiti.Se intreaba toti,de ce sunt asa de fericita,ce ma face fericita.Nu sunt fericita,dar cand sunt intre voi,sunt ca sa va fac fericiti.Nu intelegeti,nu doresc nimanui sa simta exact ce simt eu acum..Desi sunt multi doar o adunatura de ipocriti,merita sa zambeasca.Si am jurat ca ma voi schimba si sunt atat de falsa precum juramintele rostite cu prea multa furie.As vrea sa ma pot schimba,dar e prea tarziu.As vrea sa ma pot schimba cel putin pentru tine,fiinta cea mai draga de pe lume..desi nu m-ai inteles niciodata,m-ai judecat si certat mereu,desi nu o spui..stiu ca ma iubesti.Si eu te iubesc.Te iubesc pentru ca el nu a putut.Iti zambesc tie cel mia mult cum nimeni nu o face.Si totusi,nu il urasc,dar nu il iubesc..nu cred ca merita si nu pot.Sunt multi oameni care merita sa fie iubiti,si mia multi care o primesc insa nu multi care stiu sa o pretuiasca.Si sunt o mica parte care nu o cunosc sau primesc deloc.Catre aceia zambesc zi de zi oricat de greu mi-ar fi.Inghit in sec imi spal fata murdarita de rimel scurs,imi bag catile in urechi sa uit de tot si de toate,si le zambesc,zambesc zambesc zambesc...

Play-Pause-Replay!

Toti au mereu un plan.Un plan cum sa decurga viata.Isi fac planuri peste planuri peste planuri.Aud mereu ce vor face in viitor,ce planuri au ce sperante si toate cacaturile posibile.Nu spun ca nu e in regula sa iti faci planuri,dar cateodata mai trebuie sa te opresti si sa iti spui "boule,ai o viata de trait,ai de gand sa o traiesti cu ziua de maine sau cu ziua de azi".Ne pierdem in viitor cand noi nici macar nu incercam sa traim prezentul.Ii aud pe toti copii si parintii cum se streseaza ca ce se va intampla maine.Maine e o noua zi,vei trai si vei afla,inceteaza sa te mai gandesti la maine,poate maine nu vei mai fi..si ce ai rezolvat?cum s-a dus viata ta?Suntem toti prinsi in cercul asta vicios in care lume da pe repede inainte,as vrea sa am o telecomanda sa dau pauza sa apreciati si voi momete speciale ce trec pe langa voi.Stati toti,oricum suntem toti damnati.Poate mai e speranta?Poate nu?Ce se va intampla cand vom da replay peste 40 de ani?ce veti vedea?Acele marete planuri pe care le tot planificati de o viata intreaga..si cand va reuseste unul treceti cu usurinta la altul ca doare deh,sa nu ti se urce lumea la cap ca ai reusit si tu ceva.Sincer,mi-e mila de toata generatia asta,generatia care prefera calculatorul in locul cartilor si televizorul in locul iesirilor si socializarii.Si pana la urma cum ne-a ajutat tehnologia?Suntem din nou retardati,retardati si damnati!